Moscova „probabil nu se conformează prevederilor” Tratatului Complet de Interzicere a Testelor Nucleare (CTBT), a declarat generalul Robert Ashley, directorul Agenției americane de Informații Militare (DIA), citat de BBC.
Statele Unite au semnat acest tratat internațional, dar nu l-au ratificat. Rusia a ratificat acordul în anul 2008.
„Informațiile noastre despre dezvoltarea armelor nucleare ne conduc să credem că activitățile de testare efectuate de Rusia vor contribui la dezvoltarea capabilităților atomice”, a adăugat generalul Robert Ashley, precizând că testele ruse au loc în Arhipelagul Novaia Zemlea, situat în Oceanul Arctic.